Prezenta Lui

Dragostea ce mă inspiră,dragostea ce nu--i departe,
Mă înalţă înspre Tine din cărările deşarte.
Cred că voi intra pe-o poartă ce-i deschisă-n paradis,
Dacă viaţa mea va fi cum Domnul Isus a zis.

Înpăcat cu gandul acesta chiar uimit de întamplare,
Călător pe globul tera sau în frămantări pe mare,
Singura mea bucurie e că nu am dat–napoi.
Printre valuri şi ispite ce au năvălit şuvoi.

Nu era departe ceasul dar ştiam că o să vie,
Să mă întalnesc cu Domnul să-mi vorbească El şi mie.
Şi prezenţa Celui veşnic mă umbrea pe albe căi
Să nu poticnesc pe cale paşii mei mergînd prin văi.

Şi o mană nevăzută zilnic mă-ntărea statornic,
Mă păzea la umbra Lui de valul ce vinea năpraznic.
Iar în multele minute ce în viaţă eu aveam
Mă rugam cerand răbdare cand salvarea n-o vedeam.

Ochii Lui căuta la mine aşteptand un semn pe cale,
Să stau departe de lume era parcă o chemare.
Şi din ceruri din mărire Cel ce-I veşnic Dumnezeu,
A îngăduit destinul de a fi cu El mereu.

Că fiinţe înaripate se prezintă în lucrare,
Prin vedenii ce s-arată şi mă întăreau pe cale,
Un ţinut cu nori şi stele toate ce străbat cărarea,
Se vedeau în încercarea de a limpezi lucrarea.

Pe aripi de timpuri duse zbor spre El parcă plutind
Numai eu vedeam ce alţii nu vor vedea pe pămant.
Într-o clipă de tăcere şi atat de mult se pare,
Eu mă despărţeam de jos spre Domnul cel sfant şi mare.

Iar atunci se întalniră ochii mei cu chipul Său,
Arătand ce va fi soarta de acum pe drumul meu.
Soarta sau o licărire de sclipiri încondeiate,
Care sunt în nemurire şi creează nestemate.

O cunună ca să pun pe slăvitul Domnul meu,
Cand cu El mă voi lăsa sus la tron la Dumnezeu.
Căci e ţinta cea mai mare ce o pot eu urmări,
Spre a fi cu Dumnezeu cand cărarea voi sfarşi.


Amin