Ceasul Judecăţii

Au început curent să cadă
Peste pământul blestemat,
Judecăţile, făr-de tăgadă
Fiind cea mai clară dovadă,
Ale Domnului, ce l-a creat.

Dezastre mari, calamităţi
Prin uragane, prin furtuni,
Ne-arată că sunt judecăţi
Ce se revarsă ca răsplăţi
Prin voia Marii-Nţelepciuni.

Ne-arată că e pe sfârşite
Atâtea veacuri de istorie,
Marcate trist, şi împletite
Cu stări de lucru fericite,
Cu clipe de o falsă glorie.

Cutremurele ce-l zgâlţâie
Şi-i tremură-ale lui temelii,
Ne-arată că sfârşitu-i suie
Pe-aceiaşi tristă cărăruie
Tot mai mult spre veşnicii.

El, ce a hrănit prin veacuri
Din rodul său orice făptură,
Se va preface-n mari lacuri
Cu apele-i bătând în maluri
Modificând a lui structură.

Căci munţi se vor scufunda
Şi-n locul, unde altă dată,
Ei faima în nori şi-o ridica -
Când vei privi, te vei mira
Parcă n-au fost, niciodată!

Flavius Laurian Duverna
18 august 2009