E…




E... întuneric!
Negrul nopţii e tot mai puternic.
Groaza se aşterne-n amuţire,
Pătrunde în sufletul anemic,
Stârnind teroare în simţire.

E... nelinişte!
Bezna nopţii stârneşte tăcere
Prin norii ce dezvăluie luna.
Împăienjenită, a mea vedere,
Tot mai greu distinge lumina.

E... noapte!
Visele vorbesc nopţii în şoapte,
Nu văd nimic doar teama s-aude,
Întunericu-n ceasul târziu socoate,
Strigătele morţii tot mai crude.

E... hoţul!
Ce-nşeală punând în faţă sorţul,
Întinde o masă cinstind norocul.
Pe cap îi aşează mândriei moţul
Şi aprinde-n cuptorul morţii, focul.

E... nimic!
Parcă un susur s-aude un pic,
Parcă deşluşesc în noapte mişcare.
Totu-i înţepenit, nu văd nimic...
Şi-n taină o strigare tresare.

E... crucea!
Pe ea străluceşte neprihănirea,
Atârna Cel Sfânt, Mântuitorul.
Salvarea-n izvorul iubirii avea,
Unind Creaţia cu Creatorul.

E... ascultarea!
Ea cercetează vieţii umblarea.
Şi mă duce la crucea izbăvirii.
Luminează minţii învăţarea.
Şi-nfloreşte trandafirii iubirii.

E... credinţa!
Ce-a sădit în inimă pocăinţa.
Care îţi ţine conştiinţa trează.
Şi pune pe temelii tari dorinţa
Sfinţirii, ce viu luminează.

E... Domnul!
El alungă de la mine somnul.
Şi vieţii mele pace sfântă, dă.
Pe braţe tari mă poartă Domnul.
Inimă dă-I necontenit laudă.

E... chemarea!
Care umple cerul cu strigarea,
Ce cheamă porumbeii în zbor.
Pe pământ se sfârşeşte umblarea,
Isus a venit după al Său popor.

E... Slava!
Ce strigă mai tare Tatălui... AVA!
Şi neprihănirea-mbrăcată în in,
Primeşte din iubire toată lava,
Revărsată sublim din Harul divin.

Amin!