În mijlocul furtunilor...
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 19/08/2009
ÎN MIJLOCUL FURTUNILOR...

În mijlocul furtunilor dezlănţuite
Cuprinşi de disperare nu suntem
Noi nu avem speranţe zdrenţuite
S-abandonăm lucrarea nu putem,

Ci-nflăcăraţi de cauza preasfântă
Luptăm să ’naintăm spre ţel
Nicicând tăria noastră nu e frântă
Primim de Sus voinţă de oţel.

În mijlocul ispitelor, durerii
Din lumea-n care- ,acum, trăim
Mergem cu gândul la Ţara Primăverii
C-aşa, din nou, fiinţa o înveselim.

În mijlocul curenţilor ce vin
Să stingă ardoarea pentru-nchinăciune
Ne amintim c-avem etern destin,
Şi că muncim într-o divină misiune

În mijlocul văpăii ce pătrunde
Să schimbe în cenuşă sacrul crez
E Cineva în care ne putem ascunde
El spune: “Veniţi! Pot să vă protejez!”

Credinţa noastră e-nrădăcinată
Nu în tărâmul vreunei lumi de lut
Ci-n dragostea fierbinte şi curată
A Tatălui - Stăpânul Absolut.

De-ar fi, deci, milioane de oprelişti
Noi tot spre Paradis am avansa
Unde înconjuraţi de feerice privelişti
Toate frământările din vale le-om uita.

17 August, 2009
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1045
  • Export PDF: 50
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni