Paşii lumii, ciudaţi, incurabil cărunţi
trec întotdeauna pe lângă mine
i-aud sfărâmându-se de corăbii şi munţi
şi de febra neîntoarcerii care vine.

Înainte de căderea lor în imund
eu scutur mantaua-mbâcsită cu jind
după muzica ei, după râsu-i abund
şi de murmurul blând al luminii mă prind.

O voce mă cheamă: "Vino şi vezi,
uite cum creşte în ea micşorarea!
copile, tu în iubire să stai, să veghezi,
precum în braţul oceanului sarea!"

Sar peste Patmos, obstacole, şoapte
ca să ajung cât mai aproape de Dânsul.
când voi păşi în lumină, din noapte,
izbucni-va în raze onirice plânsul.