Rostogolită-n treptele tăcerii,
Umbra iubirii căzu ca un nor
Şi nu ştiam de-i ceasul deşteptării
Ori este doar o lacrimă de dor!

Sub talpa grea al nopţii fără soare
Voiam să ies fără să fiu strivit
Să pot găsi lumina salvatoare
Să pot găsi pe Cel ce ma iubit!

Iar frunzele iubirii rătăcite
Sau vestejit pe asprele poteci
De vânturi şi furtună fiind purtate
Departe în grămada de ciuperci

Rănite de un val al necredinţei
În clipa de durere şi necaz,
Aduse vântul norul neputinţei
Ce-acoperii iubirea de amiaz.

O lacrimă strivită de un vânt
Se desfăcu-n particule cereşti
Se desfăcu şi-apoi luă avânt
Pornid spre cer cu-al cerului căleşti!

Urcând pe treptele nemărginirii
Cu doru-n suflet după veşnicie
Frunza strivită de unealta firii
Iubirea o făcuse iarăşi vie

În palma clipei mi-am simţit suflarea
Sub semnul curcubeului ceresc
Pe poarta vieţi am avut intrarea
Cântând acolo-n coruri îngereşti!

8/21/2009gl