Viaţa ca o lacrimă
Autor: Stelian David  |  Album: secunde pentru suflet  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de steliandavid in 24/08/2009
Şi eu m-am născut plângând
iar lacrima a fost
salutul meu de nou venit.
Lacrima a fost pădurea-n care m-am ascuns
copil fiind,
lacrima riduri fericite mi-a lăsat
când lăcrimând,ţipând
copilul meu a răsărit
şi lăcrimez acum, când sufletul mă doare
şi lăcrimez când pot pe Dumnezeu
să-L rog încet:
"Trage cortina Doamne,peste soare".

Dar Doamne, Tu cunoşti cum e mai bine:
mă iei în braţe calm,
mă strângi la piept
şi lăcrimezi cu mine.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1470
  • Export PDF: 6
Opțiuni