S-a spus de nasterea Lui

Cel sortit să părăsească, cerul, e sortit ca sa se nasca.
Ţara-I dincolo de stele, iată-L gata să sosească.
Şi trimişi au fost să spună prin vremi multe generaţii
De la începutul erei cu păreri sau cu ovaţii.

Toti, de El vorbea acuma, langă chivot într-o zi
Şi cu ochii lăcrimaţi ascultau ce va mai fi.
Toba bate tot mai tare dar deodată se opreşte.
Căci în templul sinagogii azi din Carte se citeşte.

Şi citi încet rabinul psalmii parcă-l mangăiară,
Dădu mai departe fila şi de Moise se mirară,
Cum scosese din Egipt pe poporul voiei Sale,
Şi însoţit de Dumnezeu îl povăţuia pe cale.

Omul iată că slujit-a Domnului ce-i porunceşte,
Cand răsună-n înălţime glasul Lui îl răscoleşte.
Apoi Domnul hotăreşte iar poporul să-l adune,
Că vrea ca să le vorbească fără tunete anume.

De aceia Sinagoga mai apoi peste milenii,
A fost locul amintirii celor scrise sau vedenii.
Dar mai scump era misterul Cărţii care dăinuieşte,
Şi acum pe acest altar glasul ei ne povesteşte.


II


Ochii stau pierduţi departe, o ce spune această Carte,
Va veni Mantuitorul ca în vechime –Salvatorul.
Dar acum o grea osandă îi aşteaptă pe mai mulţi
Că n-au stat ca să asculte şi sunt vinovaţi cu toţi.

De aceia împovorarea ei o poartă suspinand,
Tot poporul vede jalea şi ascultă lăcrimand.
Va veni Mesia care –I hotărat să ne salveze,
Hai să fim uniţi cu toţii braţul Lui să ne-ndrumeze.

Şi o licărire slabă de nădejde încolţind,
Făcu flacăra iubirii ca să ardă palpaiind.
Aştepta în templul Ana întalnirea cu Mesia,
Aştepta Simon sărmanul dezlegarea lui de glia.

Ei au cercetat cuvantul căci Domnul se arătase,
Au ştiut că vine clipa, pe Isus în braţe luase.
El va tălmăci Scriptura vremile şi chiar sfarşitul,
Şi va şterge de pe lume întinarea şi păcatul

Aşteptand priveau cum filele se scurg rar printre cuvinte,
Luaţi de dorul revederii şi împlinirii celor sfinte.
Au mai stat aşa de veacuri oamenii în aşteptare,
Ascultand de vre-o poveste sau de o veste cat de mare?

Numai aici întrebarea are preţul cat de greu,
De ce doar filele acelea au rămas mereu mereu,
Şi nici cand nu se va şterge din inimă bucuria,
Cand au auzit că iată vor vedea ei pe Mesia.

Iar cand timpul a sosit toate să se împlinească,
Vremiile s-au dat deoparte calea Lui să netezească.
Căci venirea lui Mesia a fost doar un început,
Pentru planul de salvare care iată s-a făcut.

Iar această fiinţă scumpă sfant bujor de neatins,
A fost prin Maria fecioara şi pămantul a cuprins.
Într-o mare curăţie a slujit lui Dumnezeu,
Şi a primit cinstea mare de a fi cu Fiul Său.

Ca o mamă printre mame ea făcu să se uimească,
Şi păstori şi maji şi lume de adevar cand o să nască.
Căci nu era om pe acolo ca să nu îl viziteze,
Pruncul sfant pe care iată mama Lui o să-l vegheze.

AMIN ,/