Privind culmea ruginie
A pădurii ce se schimbă,
Mă gândeam la rostul vieţii
Popoarelor de-orice limbă.

Răscolind frunzişul veşted
Şi urcând pieptiş pădurea,
M-am înfiorat în suflet:
Ce aşteaptă omenirea ?

M-am oprit lângă potecă
S-aud pădurea foşnind
Şi-am simţit o remuşcare
Văzând pământul pierind.

Coborând pe firul apei,
Străbătând pădurea-n jos,
M-am înviorat deodată:
Şansa lumii e Hristos !