Am deschis albumul cu fotografii
şi peste vremi am început să zbor.
Din primele poze-mi zâmbeau ochi frumoşi de copii.
Erai şi Tu,Doamne,acolo în privirea lor.

Bunici în alb şi negru îmbrăcaţi,
ca nişte statui împodobind acelaşi decor,
ascundeau tristeţi în spatele unor ochi încruntaţi,
dar erai şi Tu,Doamne,acolo,în privirea lor.

Părinţi mai tineri,zâmbind relaxaţi
priveau ,nu către obiectiv,ci,către viitor;
păreau că de speranţe sunt iluminaţi...
Erai şi Tu,acolo,undeva-n privirea lor.

Apoi,parcă albumul a prins viaţă:
tineri frumoşi,aranjaţi,cu zâmbet color,
priveau încrezători înspre o soartă măreaţă
dar,Tu lipseai de-acolo,din privirea lor...

Am închis albumul întristat,
în ultimele poze eram eu,cu E mare,
pe Tine,chiar şi din fotografii te-am alungat
şi-acum mă doare-adânc...şi-atât de rău îmi pare.

O,Doamne,aş vrea atât de mult să vii
să-mi umpli cu Tine, din nou,inima.
Iar când iertat şi curat voi mai zâmbi-n fotografii,
Iubirea Ta să lumineze-acolo,în privirea mea.