Spre slava Iubirii
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Nihil Sine Deo  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 13/09/2009
Spre slava Iubirii

Spre slava-I mare, a Iubirii
Spre gloria-I-n desăvârşire,
S-a-ndeplinit planul Jertfirii
Prin actul crud al răstignirii
Pe-altarul Crucii, în umilire.

Şi Cel ce-a fost Cel Creator,
Acel ce cu puterea-I ţine,
În Univers tot mersu-n zbor
Prin frumuseţea Galaxiilor -
Dovadă sunt, că-I aparţine!

A trebuit să-ndure moartea
Şi pentru veci să întărească
Ce S-a zis că scrie-n Cartea...
Misterul tainei pus în partea
Profetică, sa se-mplinească!

Din multe mari necunoscute
Examinate-n cercetări vaste,
S-au explicat, şi-acum ştiute
În Duhul Sfânt recunoscute,
Se lasă-n timp a se cunoaşte.

De sunt şi-atomul şi nucleul
Prin componenţa lor minuni,
Eu ştiu că sus e Dumnezeul
Ce-a rânduit în veci traseul,
Cu forţa eternei-nţelepciuni.

Prin Ea, predomină El toate,
Prin Ea conduce în mişcare,
Acele lumi ce-au fost create
Ca-n slava-I spre eternitate
Să-L glorifice, în prezentare.

La fel eu vreau să mă unesc
Cu-acele lumi... din Univers,
Să sune vocea-n cor ceresc
Semn că-L ador şi ÎL iubesc
Căci El salvat-a al vieţii mers!

Flavius Laurian Duverna
13 septembrie 2009
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 870
  • Export PDF: 58
Opțiuni