Plouă cu toamnă
În oraşul tăcerii
Frunza uscată
Se izbeşte de mine
Merg liniştit
Pe strada durerii
De vîntul speranţei
Năprasnic gonit
Unde mergi tu
Aplecat şi străin
Care e drumul
Din inima ta
Cît vei mai sta
În al toamnei suspin?
Căzut ca o frunză
Şi trist ca o stea
Buzele tac
Chiar ploaia-i o şoaptă
Stropită din plin
Pe străzi de tăcere
Şi numai speranţa
De pace mă poartă
Mai sus şi de chin
Şi de adîncă durere
Aud undeva
Aproape în ploaie
De parcă uitat
Un glas cunoscut
Şi inima-mi frîntă
În lacrimi se-nmoaie
Transformată-n frîntură
Supusă de lut
Da, e Olarul
Designer de inimi
Mă caută, blînd
Din miezul durerii
Chiar şi aici
În oraşul tăcerii...
aceeaşi toamnă cu degete colorate în galben bate la uşa inimii mele.şi iată rezultatul