Cea mai frumoasă Poveste
Cea mai frumoasă Poveste
E Dragostea lui Dumnezeu!
Venind din cer eternă este
Şi-n raze sfinte străluceşte
Înveşmântată-n curcubeu
Cel mai frumos Divin trofeu
Prin Dragoste, Cel Creator
Şi prin puterea Lui măreaţă,
El n-este şi Răscumpărător!
Recuperând omul, muritor,
El l-a adus din nou la viaţă.
Să poată a-I sta în a Sa Faţă.
L-a pus pe pragul ascultării
Ca să păşească în credinţă
Sub scutul binecuvântării,
Că-n luptă nu-i lăsat uitării
De va umbla prin umilinţă
În drumul său spre biruinţă.
Privind la jertfa-I din Calvar,
În Dragostea ce a fost pusă
Din partea cerului, prin har
Pe-al vieţii sfânt şi viu altar,
Ca oaia mută a fost supusă.
Până ce viaţa a fost răpusă.
Ea din Golgota, Îşi revarsă
Speranţa-n raze salvatoare
Prin cea mai sfântă lucrare,
Căci nu există cale-ntoarsă
’ N lucrarea Ei, mântuitoare
Ea dând puteri de ridicare.
Şi nu există, sub cer nume
Să strălucească-n umilinţă
Îndeplinind un scop anume,
Ca jertfa dată, pentru lume
A Dragostei... prin biruinţă.
Globalizând-o prin credinţă.
Flavius Laurian Duverna
16 septembrie 2009