VOI INALTA MULTUMIREA-N URALE
Nu mă osândi Doamne,
Ai milă de sufletul meu,
Pe-al vieţii mele toamne,
Căci anii m-apasă greu.
Sunt făptura mâinilor Tale,
Te rog... nu mă dispreţui.
Când cad pe-aş vieţii cale,
Cu osândă nu mă învăluii.
Căci Tu nu ai ochi de carne.
Şi nu gândeşti ca un om.
Îndură-Te de mine, Doamne!
Sunt fărâmă din păcătosul om.
Mâinile Tale m-au făcut,
M-ai plămădit cu migală.
În harul Tău m-ai născut,
Pentru Cetatea-Ţi Imperială.
M-ai dat ţesuturi cărnoase
Sub piele, ţesute cu vine...
Ai construit peste oase,
O făptură cu semne divine.
Dispreţuită în nenorocire,
Batjocorită de omul răutăcios.
Fă Doamne ochilor limpezire,
Risipeşte al urii nor gros.
La Tine este înţelepciunea,
Sfatul şi toată priceperea.
În mâna Ta îşi are adâncimea,
Viaţa mea și-n Tine are puterea.
Omul când moare, rămâne întins,
Fără suflet nimic nu mai este.
Doar un trup în putrezire respins,
O amintire, rămasă ca o poveste.
Dacă vorbesc, durerea nu s-alină,
Dacă tac, tot nu se micşorează.
Faţă de Tine, nu-s fără de vină,
Suferinţa mea nu încetează.
Asupra mea ochiul Tău veghează,
Mi-e ruşine, mi-e scârbă de mine.
O, ţine-mă Doamne trează,
Nu mă depărta de la Tine.
Biruinţa asupra vieţii mele,
Stă Doamne... în puterea Ta,
În mâinile Tale-s a mele zile,
Apelez la mila şi-ndurarea Ta.
Ochiul mi se-ntunecă de durere,
Mădularele încet, încet, se topesc,
Tu Doamne cunoşti a mea vrere,
Din iubire vreau să Te slujesc.
M-aşteptam la noian de fericire,
Dar nenorocirea o văd cum vine.
Port nădejde vie, în mântuire,
Căci viaţa veşnică o am în Tine.
Trăgeam nădejde la lumină,
Dar întunericul mă-mpresura.
Tânjeam după raza ei senină,
Dar deznădejdea mă-nconjura.
Până Doamne, Te-ai îndurat,
În mila... ce Te proslăveşte.
Lumina iubirii ai revărsat...
Pe sufletu-mi ce se smereşte.
Ştiu că Tu poţi totul Doamne.
Şi nimic nu stă împotriva Ta.
Pe-al vieţii mele toamne,
Îndurarea nu-ţi îndepărta.
Te voi lăuda din toată inima mea,
Voi mărturisi toate minunile Tale,
Voi face din Tine bucuria mea.
Şi voi înălţa mulţumirea în urale.
Amin!