Cea mai sublimă veste bună

Cea mai sublimă veste bună
E Dragostea lui Dumnezeu,
Ce-a dus cu Fiul, împreună
Şi-n timp de criză şi furtună,
Durerea tristă-n chinul greu.
Suind la treapta de-apogeu.

În planul sfânt de creaţiune
S-a hotărât, chiar la-nceput,
Misterul tainei, prin minune
La un oarecare timp, anume
Să-l facă-n profeţi cunoscut.
La vremi de-mplinire... ştiut.

Prin întruparea cea firească
El S-a născut sub legea firii,
Dar prin natura Sa cerească
Mai sus de legea omenească
A stat de-asupra... omenirii
În taina sacunsă a nemuririi.

Sa-mpotrivit până la sânge
Păcatului, prin aprigi lupte,
În voia sfântă de a strânge
Pe orice suflet care plânge...
La El, pe cei cu inimi frânte.
Şi de păcat în zdrenţe rupte.

Şi-a fost aceasta cu putinţă
Numai prin Jertfirea sfântă,
Când la Golgota-n umilinţă
S-a predat cu bună ştiinţă
Dragostea stând neînfrântă
Ca soarele ce se-nfierbântă.

Vestea cea bună a biruinţei
Că Hristos Domnul, a-nviat,
A înălţat flamura credinţei
Cu argumentele făgădinţei,
Cum Dragostea a triumfat
Şi marea luptă s-a-ncheiat.

Flavius Laurian Duverna
21 septembrie 2009