Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene…

Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei,

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inima crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.

… A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie
m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Si cu inima zdrobita, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă
Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă

Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere
Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere,

Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie