În vremea fără de nădejde,
Cel mai întunecat moment,
Ca Ieremia-n Sfânta Carte,
Când plânge pentru-a sa cetate
Şi nu mai are argument
În Dumnezeu a se încrede;

Şi totuşi ridică privirea
Spre Cel ce ţine-n mână viaţa.
Şi-n bunătatea Domnului,
Şi-n mare îndurarea Lui
El şi-a găsit din nou speranţa.
Să nu te pierzi nici tu cu firea.

Căci bine-i pentru om să poarte
Un jug în tinereţea lui.
Şi ajutorul, i se cere,
S-aştepte numai în tăcere
Din mâna tare-a Domnului;
Şi Faţa Sa să caute.

O, Domnul, nu, n-a lepădat
Pe totdeauna-al Său popor.
La omul care se smereşte
Şi din adânc se pocăieşte,
Isus îi vine-n ajutor
Şi milă i s-a acordat.

Iar Domnu-Şi va găsi plăcere
În cel ce îşi veghează pasul.
Deci mâinile, cu inima,
Ridică azi spre slava Sa;
Căci în curând veni-va ceasul
Când vom zbura spre alte sfere.