Cânta o pasăre măiastră,
de Golgota duios cânta,
de Taina Cerului, sihastră,
de pacea și iertarea noastră,
atît de limpede cânta
că doina dulce și măiastră
din glasul ei mă fermeca.

Din calea mea pierdută-n lume
o clipă m-am oprit s-ascult...
Și nu mai știu ce-a fost anume,
părea că-s numai eu pe lume
așa mă fermeca de mult.
Uitasem unde sunt și cum e,
și nu mă săturam s-ascult.

Duiosul viers, pe nesimțite
am început să-l cânt și eu.
Prin sfâșierile cumplite,
cu râu de lacrimi neoprite,
în viersuri eu m-am frânt mereu...
Cântarea Jertfei Preaiubite
m-a întâlnit cu Dumnezeu!

Cu cântul păsării măiestre
și astăzi întristarea-mi stâng.
Când vântu-mi cântă la ferestre,
și-mi spune-a Golgotei poveste,
în viers bucăți de suflet frâng...
Prin doina păsării măiestrie,
mă rog adânc,
și cânt,
și plâng...

O, Doina Golgotei... cum plânge
în tine cântecul preasfânt!
De-o Dragoste scăldată-n Sânge,
de Sânul Cel străpuns ce strânge,
iertat, norodul Său cel sfânt!
- Te cânt cu cât mai mult voi plânge,
și plâng... cu cât mai mult te cânt!