Frumusetea Mainii Sale,

Cine nu stie ce-i dorul?
Cunoscut in toata lumea.
Cand te prinde-ncet fiorul,
Si cauta mereu iubirea.

Cine nu-i cunoaste semnul?
Apatie, sentimente,
Clipe scurte de tacere,
Apoi multe angajamente.

De-ntorc fata si privesc
Peste zarile senine,
Sau astept sa prind amurgul,
Dorul vine si la mine.

Stau de multe ori atent
De unde s-a dat strigarea,
Si dorind sa spun ceva,
Inima porni cantarea,

Ca era-n a mea fiinta,
Semnul nasterii din nou,
Ce pastra si o dorinta,
Sa ascult de dorul meu.

Care se vedea mai bine,
Ca intarea ruga mea,
Ce se-nalta cu suspine,
Privind frumusetea Sa.

Eu, atunci il strang mai bine,
Ca-i atat de avantat,
Dar, se duce si revine,
Chiar daca nu l-am chemat.

In singuratatea vietii ce ramane mereu treaza,
Ma petrece cu a lui soapte, dorul care sta de paza.
Poate ca a lui putere, azi merge la fiecare,
Si deschide usi inchise, taine-ascunse-ngrijorare.

Caut sa inchid ochii mei, dar imi bate in geam dorul,
Si nu se vedea miscarea care oglindi fiorul.

El, a fost in plinatate si peste viata mea,
Azi doreste ca sa faca o schimbare de-ar putea.
Frumusetea zugravita in a inimii-mpletire,
Este acolo unde iata, ai trecut cu a ta privire.

Si ce-a fost? a fost o raza, care strabatea din mine,
Cu o plecaciune sfanta, intr-o clipa de suspine,
Care-n taina ma tesea cu a Duhului putere,
Si avea cu-al Sau Cuvant, un mesaj in omenire.

Transmitea, o frumusete nestirbita de furtuni,
Mana care se vazuse, impletea atunci cununi.
Nu pentru ca meritam, sau credinta incercata,
Sau pentru o fapta buna, ce in har e masurata.

Frumusetea destinata sa primeasca-n ea sfiintirea,
Intr-o cupa de lumina arata ca e iubirea.
Si-apoi Mana fermecata era-ndreptata-n jos,
Purta o cununa scumpa, pregatita de Hristos.

Astepta, cu picaturi de putere adunate,
Sa se puna intr-un loc, unde-s doruri presarate.
Si prin ele si al meu, dor se zbatea ca sa iasa,
Sa ajunga pan-la Domnul si sa stea cu El la masa.

Printre cei din vesnicie care au mers necontenit ,
Tot pe aceeiasi carare, unde si eu am pornit.
Ei au ales dintre toate, frumusetea Mainii sfinte,
Ce stia sa se intinda, chiar si-n fapte mai marunte.

Care trec neobservate, nu lucrari gigant expuse,
Ci in inimi incercate, unde ochii le vazuse.
Si a fost cel mai frumos, din cate am intalnit,
Un moment de bucurie cand pe Domnul am gasit.

El, care privea-n tacere,cand se aducea-nchinarea,
Astepta aceeia zi, ca sa-nceapa sarbatoarea.
Apoi am stiut si eu, de ce frumusetea Lui,
O vedeam in jurul meu prin Mana sfanta a Domnului.

Care vru sa ma-nsoteasca
Si lasa urme pe cale,
Eu sa vad si-n piept sa-mi creasca
Dorul pentru a Sa lucrare.

Si de cand ma rasfatase
Domnul cu a lui suflare,
Nu mai am decat un DOR,
Sa-L vestesc cu-nflacarare.

Amin

(7-10-2009)OLANDA