Rugăciune de binecuvântare
Autor: Simion Felix Marţian  |  Album: fara album  |  Tematica: Binecuvântare copii
Resursa adaugata de Felix in 04/11/2009
„Lăsaţi copiii să vină la Mine”
Ai spus cu multă dragoste, Isus,
Şi binecuvântările divine
S-au revărsat, ca un şuvoi de bine,
Când peste ei Tu mâinile Ţi-ai pus.

Şi astăzi, plin de-aceeaşi îndurare,
Cu-aceeaşi dragoste priveşti de sus,
De-aceea cerem binecuvântare
Din mâna Ta, peste copilul care
A fost azi înaintea Ta adus.

L-ai dat familiei ca bucurie,
Prin el familia a odrăslit,
Însă părinţii Ţi-l aduc azi Ţie
Căci pentru-a fi-mpreună-n veşnicie
Doar Tu-l poţi pregăti pentru rodit.

Fă-l, dar, părinţilor o mângâiere,
În turma Ta fă-l, Doamne, mieluşel,
Balsam fă-l pentru-a fraţilor durere
Şi, Te rugăm, fereşte-l de cădere
Ca cerul să se bucure de el.

Fă-l, Doamne, cap,după Cuvânt,nu coadă,
Fiind pentru lucrare râvnitor,
Şi-n a Credinţei sfântă cruciadă
Fă ca duşmanii-n jurul lui să cadă,
Prin Tine el fiind biruitor.

Îţi cerem toate acestea-n rugăciune,
Pentru acest copil din faţa Ta,
Şi din Cuvânt ştiind ce ni se spune
Că Tu dai, Doamne, numai daruri bune,
Noi credem că şi lui i le vei da.

Amin
Vulcan, 4.11.09


Frumos! "Pacat ca" prietena mea tocmai a dus copilul la binecuvantare- de se nastea si poezia mai devreme, nu mi-ar fi scapat cu siguranta! Mi s-a spus ca am har in a alege poeziile; as spune: "bineinteles daca am un an de cand aproape numai de poetul acesta recit". Sper sa nu deranjeze! Domnul sa il binecuvinteze! Imi place asa de mult stilul asta de poezii scurte care rezolva in putine cuvinte totul: iti prezinta in 3-4 strofe situatia de criza, si in alte 3-4 solutia, si s-a terminat. Cu siguranta oricine va auzi poeziile va ramanea cu ceva. Si pentru ca sunt convinsa ca Duhul Sfant a insuflat poetul, ele vor produce si reforma in viata unora. De altfel, cred ca in vremea noastra sunt de preferat poeziile scurte.Ce pot sa spun in fata acestei realitati? Slavit sa fie Domnul pentru ca are oameni valorosi carora le-a dat daruri, si folosindu-le,zidesc Biserica. Si inca ceva:mama mea iubeste poezia si e foarte pretentioasa la poezii.E o femeie simpla, si totusi are o placere sa citeasca poeziile atat de imbogatite de limbajul actual al fratelui Martian. A putut recunoaste la randul ei darul de la Dumnezeu. Domnul sa-l insufle in continuare!
Adăugat în 13/11/2009
Citind poezia de mai sus,aml uat-o ca rugaciune rostita pentru copiii mei nepotii ,copiii din biserica Domnului.Multa binecuvintatresi insotire ,numai in Domnul.!Cit despre ea,ca si creatie, are personalitate, versul se prezinta singur, nu mai este nevoie de prezentator.
Adăugat în 08/01/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 20274
  • Export PDF: 46
  • Recomandări email: 5
  • Favorită: 7
  • Comentarii: 2
  • Gramatical 1
  • deniscosarba  corect

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • deniscosarba  corect

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • deniscosarba  complet

    Conținut 1 0
Opțiuni