O COLIVIE
Necredinţa aşa spusese mie,
Că viaţa de creştin e colivie.
- O, colivie, dulce colivie!
Cu Isus, eşti tot frumoasă şi vie!
Libertatea mea de-i o colivie,
E plină de cântări şi poezie.
Oricât satan viclean ştie să fie,
Nu poate intra-n astă colivie.
N-are forţă, s-ajungă, să m-atingă,
Lumina vieţii nu poate s-o stingă.
Ori cât ar încerca, să mă învingă.
Isus conduce a vieţii carlingă.
Dacă bine stau, să mă gândesc,
Colivia eu o doresc şi-o iubesc.
Mă fereşte de relele ce pândesc,
Liniştită în ea, pot să m-odihnesc.
E-o colivie cu multă iubire,
În ea e leagănul de înfrăţire.
În ea trăieşti a vieţii nemurire.
Şi te oglindeşti în neprihănire.
Colivia asta-i plină de cântări,
Ce se înalță până în depărtări,
Cu osanale, mulțumiri și închinări.
Și Eternitatea cu albastrele zări,
Cu dorul după veşnicie, intens,
Încape în colivie tot cerul imens.
Bucuria și fericirea tot mai dens,
Dau strălucire credinței și sens.
Colivia posedă aripi de zbor,
Face parte din a cerului decor.
Credinţa deplină îi e transportor,
Iar Isus Divinul coordonator.