Să suferi iubind
Autor: Culda Stefan  |  Album: MULŢUMIRE  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de stefanculda in 15/11/2009
Să suferi iubind, să iubeşti suferind
Aidoma Unicului Fiu, din cer venind.
A-mbrăcat un trup, trup fără cusur,
Sfânt, desăvârşit, pregătit să fie jertfit.

Să suferi crezând, să crezi suferind
În Unicul Miel, jertfă fără pată
Din veşnicie dată în planul divin,
Ispăşind deplin într-un mod sublim.

Şi să vezi cum vine, să ne lumine
Lumina învierii. Din păcat şi moarte,
În Duh să ne poarte întru bucurie,

Înspre veşnicie. Te iubesc Isuse,
Îţi dau toată slava, Tu m-ai învăţat
Să sufăr iubind, să iubesc suferind.

15.11.2009
Vrednic este Mielul să primească slava o veşnicie întreagă.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1808
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni