Dumnezeule mare
Dumnezeule mare mă arunc
La picioarele tale şi îţi cer iertare
Şi înainte de închinare îmi apare
În minte toate păcatele nespălate.
Ştiu că îmi vor fi iertate, dar când văd
Cât de mult şi cât de urât am păcătuit
Sufletul îmi este împietrit de durere şi
Îmi este ruşine de mine când vin la Tine.
Cât de mare poate fi alinarea Ta
Pentru inima mea atât de încărcată
Şi o curăţă şi o spală prin bunăvoinţa
Ta, prin jertfa supremă a lui Isus.
Orice favoare Îţi voi cere ştiu că
Îţi face plăcere a îmi împlini ce
Eu voi cere dacă în faţa ochilor
Tăi eu am căpătat trecere.
Poate ai dreptate că nu e chiar o poezie în adevăratul sens aşa cum sunt celelalte poezii pe care eu le sciu, dar o "scriere crestină" aştept un comentariu şi pentru celelalte poezii care sunt cu metafore şi la care am lucrat la rime, spre deosebire de ce am scris la ce ai comentat deja, unde eu am urmărit să preamăresc pe Dumnezeu şi unde nu am căutat rime ci doar sentimente sincere