O, Doamne voia Ta e totul,
e tot ce-i sfant
e tot ce nu va trece...
voia Ta e un nou inceput
pentru o inima calda sau rece,
voia Ta sunt inimi curate
scaldate in harul adus,
sunt doruri de vanturi purtate
spre viata eterna de sus.


Voia mea...? E o patima surda,
mereu cu iluzii hranita,
sa stea in stravechea pustie
pe veci sa se-ascunda menita;
voia mea, e un rau care curge,
prin clipa de oameni traita,
e-un pacat ce nicicand nu-mi ajunge;
si-s flamand todeauna de toate
nesatul pana-n ultima clipa...


Dar privind spre aceasta risipa,
voia Ta imi rasuna-n ureche...
voia Ta, voia mea, se lovesc;
voia Ta, cea adanca si veche,
voia mea, ca un gand pamantesc.
Doua vointe se zbat, se compara
una! doar una s-apuna!
pe veci voia Ta sa ramana,
iar voia-mi, o dau ca sa moara...