Mi-e groaza de mine Tata,
de neputinta mea pamanteasca,
mi-e foame, dupa o viata curata,
mi-e sete după-o putere cereasca...

Caci cine-ar putea sa ma scape
din trupul acesta de moarte?
Iata ca vin sa ma-ngroape,
placerile lumii desarte.

Pot eu, Doamne, pot eu, Preabune?
sa biruiesc fiinta mea pagana?
Cand tot ce vad e doar desertaciune,
si nu mai vad sa Te apuc de mana...?

Caci numai eu ma leapad, si numai eu Te vand,
la focurile lumii cand merg sa ma-ncalzesc;
cand ca un lup ma satur si sunt tot mai flamand,
si iarasi vin la Tine... si iarasi flamanzesc...

Ajunge!... mi-e sufletul pustiu cand ma trezesc,
si iarasi vin la Tine, cu plans si umilinta,
si iar imi dai putere, dar iarasi flamanzesc;
ca-ntr-un blestem de moarte... de neputinta.

O, cat m-am saturat de-nfrangeri!
De parca viata mea e o povara,
Te vad din nou pe Golgota cum sangeri,
pentru pacatul meu... a cata oara...

Dar nu pot ca sa plec si nu pot sa Te las,
mereu imi sfasii firea, la poala crucii Tale.
Astept cu nerabdare si ultimul meu ceas
cand voi gusta dulceata, victoriei finale.