Amară-i deznădejdea vieţii,
Dacă te simţi cu totul pierdut.
Cu viața prinsă în vălul ceţii,
În bezna întunericului, necunoscut.
Când înăbuşite-s visele speranţei,
Când focul disperarii arde intens.
Când rupte aripile cutezanţei,
Și viaţa pare fără de sens.

Nu-ţi lăsa sufletul să fie chinuit
În negură, de durere străpuns.
Destulă suferinţă ţi-a pricinuit
Păcatul, în adâncul nopţii ascuns.
Adesea te-am chemat pe nume,
Să vii, să intri în odihna mea.
Dar tu te îndreptai spre lume,
Deşi deşărticiune-ţi oferea.

Te chem acum, încă odată,
Te-aştept, să vii la cruce, azi.
Chemarea mea-i ultima dată,
Cât încă zorii zilei sunt calzi.
Vino cu toată povara ta,
Vino... să-ţi dau lumină.
Vino... să afli izbăvirea ta,
Vino... să fii şi tu fără vină.

Te vei bucura de noii zori,
Vei trăi o viaţă nouă curată.
Nu vor fi pe drum numai flori,
Dar în iubire calea va fi bogată.
Renunţă grabnic la a ta fire,
Păcatul te-a robit îndeajuns.
Cât încă viaţa ta-i în simţire,
Dă-i Domnului, așteptatul răspuns.

Vino la Cel ce-a fost străpuns,
De păcatul meu şi al tău,
De păcatele lumii la cruce dus,
Vino, eliberează-te de tot ce e rău.
Voinţa ta, supune-o luminii,
Prin credinţă să trăieşti.
Pune-ți nădejdea tărâmul celor vii
Cu nemurirea să te întâlneşti.
În cetatea cerească și tu să trăieşti.