Întuneric și lumină
G.P. Chicago

În larga Lui înțelepciune
Mărețul firii Creator,
Când a zidit această lume,
Cu toate câte-i sunt decor,
A vrut în mila Lui cea mare
S-arate omului în viață
Ce-nseamnă iad, ce-nseamnă rai
Și-atunci Acel de sus a pus
Lângă verdeață putregai
Și lângă noapte dimineață,
Lângă ospăț a pus un vai,
Pe vierme l-a ascuns în floare
Lângă noroi a pus un crin
Iubire sfântă lângă ură
Și fericirea lângă chin...

Pe stârv l-a pus lângă izvoare
Și lângă dulce-a pus amar
Iubirea dulce lângă ură,
Nemernicia lângă har...
Pe diamant l-a-nchis în zgură
Amarul lângă dulce deci
Evlavia lângă tortură
Iar focul lângă pietre reci...

Dar toate câte are-n sine
A vieții pământești gradină,
Se pot cuprinde-n două vorbe:
În "Întuneric" și "Lumină"
.............................
Doi frați s-au pomenit pe lume
Cândva-ntr-o oarecare țară
Cel mare înotând în aur,
Cel mic sărac din cale-afară...
Și-așa palat lângă bordei,
Mătăsuri lângă zdrențe deci,
Trăiesc așa de parcă ei
Nu s-ar fi cunoscut în veci!

Să spun de unde-a strâns bogatul
Atâta aur? N-o mai fac.
Și nici cum n-are pic de milă
De bietul frățior sărac.
Și totuși milostenii face
Al nostru bogătaș. - Dar cum?
Adună pe săraci la sine,
Oprește lumea de pe drum
Și strigă cât îl ține gura
La câte-un Paște sau Crăciun:
- Priviți ce de săraci adun
Și-i miluiesc pe gratuite
Cu tot ce-i pe pământ mai bun!
Bordeiul învelit cu paie
Nu poate-așa pomeni să facă...
Dar când și când, sărmanul frate,
În bojdeuca lui săracă
Aduce câte-un mort de foame
Sau înghețat de ger și frânt,
Împarte partea lui de pâine
Cu el sau ce dă cerul sfânt
Și i se umezește geana
De-a pururi mulțumit în sine
Că el, sărac, poate să facă
Cu mana lui măcar un bine...

Dar într-o noapte bogătașul
Visă că el și cel sărac
Muriseră...și amândoi
Mergeau pe norii cei albaștri
La judecata de apoi.
Și-n sine cugeta: - Desigur
Că astăzi sfinții cei mai mari
Pe mine mă vor duce-n rai,
Mă face înger sau vreun sfânt
Căci doar atâtea milostenii
Făcui în viața pe pământ...

Dar vai! Când legănați de vise
Ajunseră în paradis
Aievea-i oare? Sau e vis...
Deodată cerul s-a deschis...
Săracul e primit de îngeri
Dar bogătașului i-au zis:
- Deși în lume i-ai fost frate,
Tu prea ești negru de păcate.
Iar milosteniile tale
Păcatele deloc nu-ți spală
Căci ele n-au pornit din milă,
Ci numai ca să-ți faci o fală...
Și cât ai viețuit sub soare
Primind lumină și căldură
Tu ai fost viermele din floare,
El diamant închis în zgură!

Trezindu-se în zorii zilei,
Bogatul îngrozit a zis:
- Ah! Doamne,
Bine c-a fost numai vis!...

Și-acum te-ntreb și eu pe tine:
Nu crezi tu, bulgărul de tină,
Că-i vremea sufletul să-ți treci
De la-ntuneric la LUMINĂ?

Amin Oct.10.1977(ian.18.2010-add)
George Petre-Chicago