Nu-ţi necăji părinţii!

Copile! Nu-ţi mai necăji părinţii
Ci să-i iubeşti şi să-i asculţi degrab'
Aşa cum şi ei te iubesc pe tine,
Căci ei nu rău îţi vor, ci numai bine
Te îngrijesc şi te-au crescut cu-atâta drag.

Povaţa lor să-ţi fie sfântă-n viaţă
Atâta vreme cât la bine te îndrumă,
Că nu-i în lumea asta nimeni să-ţi dorească
Doar fericirea ta, cum vrea un tată şi o mamă bună.

Prin ei, chiar Dumnezeu îţi dărui viaţa,
Şi-nvăţătură aleasă El ţi-a dat
Să fii păzit de rău în trecerea prin lume
Să nu cazi niciodată în păcat.

Vor trece anii, tu vei creşte mare
Părinţii tăi s-or duce-ncetişor
Dincolo de această lume şi-ale ei hotare
La Domnul şi Mântuitorul lor.

Atunci cu siguranţă-ţi vei aduce-aminte
De dragostea, de truda, de sfatul şi mustrarea lor,
Iar clipele de ascultare ce le-ai trăit îţi vor fi mângâiere
Dar şi durere-adâncă cu ce-ai rămas dator.

Acum să-i preţueşti cât sunt în viaţă
Prin ajutor la greu, o vorbă bună şi-ascultarea ta
Să dai dovadă că-i iubeşti, că-ţi pasă
Şi vrei să-i răsplăteşti cât poţi şi tu cumva.

Dacă-ţi cinsteşti acum părinţii,
Şi tu vei fi cinstit de-ai tăi copii,
Chiar zile multe, fericite, vei avea în viaţă
Şi-odată, toţi veţi fi în veşnicii,
Cu Tatăl Dumnezeu!

de Teodor Groza 13.11.2006 Vişeu de Sus