Prin colb încins de soarele torid,
În care umbra se topea fierbinte,
Trecea Isus, prin Ierihon, candid,
Dar îmbulzit de un popor avid,
Căci faima I-o luase înainte.

Veniseră de dincolo de zări
Zvonuri în zbor, de adevăruri pline,
Şi toţi se zvârcoleau în întrebări
Căci auziseră de vindecări
Făcute de Isus, cu mâini divine.

Chiar Bartimeu, concetăţeanul lor,
Ce-avea ochii închişi de storuri grele
L-a întâlnit pe-acest Vindecător
Şi soarele-a ieşit strălucitor
Peste-ale negurii negre perdele.

Cum să nu ieşi? Cum să nu vrei să-L vezi?
Cum să nu-L simţi când e atât de-aproape,
Uitând de arşiţa unei amiezi?
Cum ai putea să nu acţionezi
Lăsând astfel ocazia să-ţi scape?

Şi întrebările curgeau mereu
Spărgând la uşa inimii zăvorul,
Iar dornicul de a vedea, Zacheu,
Află soluţia instantaneu
Când şi-a găsit în dud observatorul.

El a dorit să vadă şi-a văzut,
Dar şi prezenţa lui a fost văzută;
Acel prim pas făcut spre Absolut
A fost în viaţa lui un început
Iar ziua cercetării cunoscută.

Oferta e mai generoasă-acum
Şi din derută se pot naşte gafe;
Convoaie de vedete trec pe drum
Purtând în van al gloriei parfum,
Dar nu pot da decât... autografe.

Isus mai trece de la nord la sud
Şi de la est la vest spre geana zării,
Iar când pe cale paşii Lui se-aud,
Tu ieşi la drum şi urcă-te în dud
Căci pentru tine-i ziua cercetării.

Amin
Vulcan, 26.01.10