Ca o albină culegând nectarul
Din florile cu aroma plăcută,
Aşa şi eu doresc în mine harul
Ce în umblare să îmi dea izbândă

Să pot urca de-aici spre veşnicie
Să mă înalţ ca pasărea în zbor
Să clocotească-n mine-o bucurie
Că-L voi vedea pe-al meu Mântuitor!

El mă adapă din apa cea vie
Să pot răzbi seceta timpului!
Şi-apoi urcând pe drum spre veşnicie
Să pot ajunge-n slava cerului.

Ca un ogor ce-aşteaptă ploaia lină
Să moaie bulgări ce-s împietriţi
Aşa aştept eu apa Lui divină
Apa pe care-o dă la cei zmeriţi!

Apa care transformă orice bulgăr
Îl pregăteşte pentru semănat
Seminţei îi deschide al ei lagăr
Iar ea se-nalţă înspre cerul înalt!

Apa aduce viaţa în natură
Totul se-mprospătează-n urma ei
Lumina şi căldura-i dă structură
Ce –aromă-mparte florile de tei!

Ce frumuseţe-au florile-n grădină
Ele nu ţes, dar au îmbrăcăminte
Căci Dumnezeu le dă hrană, lumină
El Le îambrăcă cu aşa veşminte!

Iubitul meu azi îţi vorbeşte Domnul
Nu te-ngriji de ziua care vine
Încrede-te în Cel ce poate totul
El se–ngrijeşte pe pământ de tine,

De-ai ostenit ca frunza ruginie
Care o vară-ntreagă s-a trudit
Cere la Domnul apa Lui cea vie
Să-mprospăteze sufletul zdrobit!

Iar când vei încheea aici lucrarea
Să poţi de pe pământ să îţi iai zborul
Spre ţara unde-i veşnic fericirea
Să fii pe veci în cer cu Salvatorul.

1/8/2010