Tu eşti Sionul părăsit
Şi nimănui nu-i pasă
Dacă trăieşti, dac-ai murit,
De ai sau nu o casă.

Tu eşti Sionul izgonit
Şi boala te apasă,
Flămând de tot, obişnuit
Să n-ai nimic pe masă.

Tu eşti cu sufletul rănit
La fel ca o mireasă
Ce-aşteaptă mirele iubit
Ce nu mai vine-acasă.

Te vezi de tot nenorocit
În viaţa ta retrasă,
Tristeţile ţi-au năruit
Credinţa ta rămasă.

Dar Dumnezeul infinit,
Văzând ce rău te-apasă
Atâtea câte au venit
Din lumea neguroasă,

S-a îndurat, într-un sfârşit,
Schimbând o zi ploioasă
Într-un ecou nemărginit
De zare luminoasă.

De-acum trăieşte fericit
O viaţă prea frumoasă
Şi fii convins necontenit
Că El nu te mai lasă.