Ca o ramură-nflorită…

Printre fulgii de zăpadă care zboară în tăcere,
Cerne gândul în cristale deasă sită-n trecere
Şi-mi aprinde dinlăuntru candela cu o făclie
Dintr-o veche întocmire şi ascunsă bucurie.

Ca o ramură-nflorită care din cuvânt provine,
Creşte rugul rugăciunii spre altarele divine,
Şi pios sufletu-mi urcă pe o rază de lumină
Cum parfumul dintr-o arsă boabă de răşină...

Prins în hora rugătoare de cântările celeste
Harpa îmi aşez alături de a cerului orchestre,
Mai cuminte decât fulgul ce se lasă în tăcere
Îngroşând a iernii haină cu cristale în cădere.

Şi, sedus de pacea care mi-a apus pe gânduri,
Îmi leg lujerii nădejdii sus în cer de grinduri,
Rost să-mi aflu în credinţă mai presus de fire,
Să-ndrăznesc să-ntind iubirii nevăzutele potire.

Prinos sfânt de bucurie în a ochiului ţărână,
Varsă din cerească rouă picătura tânguindă,
Bob de caldă perlă prinsă-n geană de rosariu,
Mai uşoară decât pana din al fulgilor imperiu,

Care, gânduri potriveşte în a rugilor tipar,
Când pe-aripa veşniciei trece-o clipa de hotar
Şi m-adoptă vesel fulgii într-o rugă de alin
Ramură-nflorită tainic din al inimii preaplin...

07.02.2010