SAREA

Vorba-ți să aibă măsură,
Nu libertate la gură.
De ţi-e vorba măsurată,
Cu iubire presărată.
E plăcută şi dorită,
Face ziua însorită.

Dacă însă cleveteşti...
Şi vorba ţi-o lungești,
Se stârnește uraganul...
Şi mânia cu toptanul.
Se adună norii certării...
Şi furtuna întristării.

Dacă ai o vorbă aspră,
Cu un gust de poamă acră...
Şi mereu pe critică,
Liniștea iute ţi-o strică.
Norii se strâng grămadă...
Şi-ntunecă ziua întreagă.

Furtuna se dezlănţuieşte...
Şi inima ţi-o oboseşte.
Laşi în urma ta, tristețe...
Şi sapi suferinţă pe fețe.
Se strânge multă supărare,
Soarele nu mai răsare.

O vorbă dreasă cu sare,
E ca o rază de soare.
Şi spusă cu blândeţe...
Înseninează mii de feţe.
Ridică omul slab şi-i dă viaţă,
E roua în zori de dimineaţă.

Omul plin de sine, înfumurat,
Batjocoritor, la bârfe dedat.
E sare amară-n poveţe...
Şi rană adâncă pe feţe.
Răneşte şi distruge fără milă,
E suflet de gheață şi silă.

Dă-ne Doamne înţelepciune,
Sare bună-n vorbe bune...
Şi măsură în tot ce spunem.
Pentru sarea ce o punem,
În povața ce o dăm.
Învață-ne... cum să sărăm.

Să nu sărăm prea tare sfatul,
Să nu umblăm cu judecatul,
Să n-ajungem să naștem ură,
Pune Doamne gurii măsură.
Să curgă iubirea din ea,
Un fagur dulce ca mierea.

Vorba dreasă de Tine,
E pașnică, face mult bine.
Nu străpunge cu venin,
Face cerul mai senin.
Nu aduce supărare,
Soarele nu mai dispare.

E dulce... blândă... chibzuită...
De bunătate însoţită.
Are balsam vindecător...
Şi în iubire-i promotor.
Vorba bună spusă la vreme,
Poartă-n ea comori eterne.

Cel în suferinţă e îmbărbătat,
Rănile i s-au vindecat,
Inima nu mai e mâhnită,
Nici furtuna nu mai e stârnită.
Gura neprihănită e izvor de viaţă,
E seninul zorilor de dimineaţă.

Doamne, dă-mi înţelepciune,
Să rodesc în fapte bune.
Să ştiu... când să tac... când să vorbesc.
S-aibă în mine sarea gust ceresc.
Pune stavilă-înaintea gurii mele,
Să n-o deschid cu vorbe rele.

Limba să-mi fie un argint ales,
Vorba blândă şi sfatul cu sare dres.
Un clinchet cristalin cu învățături alese,
Ce din lumină Sfântă, dragoste țese.
Fă-mi buzele potolite, pline de pace,
Ce oricărui suflet numai bine face.

Învaţă-mă Isus, să vorbesc ca Tine,
Să răzbată lumina Ta... prin mine.
Să nu pierd gustul sării niciodată,
Să n-ajung... să fiu sare lepădată.
Pune-n mine puterea de-a săra...
Cu gust... din dragostea ta.

Să fiu o sare bună... cu iz ceresc...
Cuvântul... bine să-L păzesc,
În dragoste şi pace să trăiesc,
Cărarea vieţii... să o netezesc.
Să fiu... cu har dumnezeiesc,
În orice fac... să Te Slăvesc.
Amin!