Poema iubirii

La poarta de vise bat solii iubirii,
Cu miros de floare, tămâie şi izmă,
Inelul credinţei trecând în pereche,
În sunet de liră din gama străveche,

Candori semănate de mâna celesta,
Jertfite din muguri a fi împreună
De veghe la templu în legea slujirii
Şi-aprind felinare cu roua iubirii...

Robit fiecare şi fiecare domn totuşi
Egali cum petale în floare de lotuşi,
Trec mării furtună şi ies în lumină,
În rug înflorit din nimbul de taină

Şi muntele mută în marea trecută,
Pe podul cu-o Ană la talpă-nzidită,
Cu multă voire, răbdarea supremă,
Împlini-vor în fapt corinteana poemă...

Pe vatra prundită de floarea iubirii,
Ţin verdele crud în geana privirii
Şi muguri albaştri topesc de cu ziuă,
Când doruri răzbite în rugă se-aciuă

Şi-atunci laolaltă devin cerşetorii,
Cu inimi cioplite de dalta candorii
Legaţi pe vecie şi-n sfânta slujire,
Cerând să rămână ...exilaţi în iubire!

24.02.2010