La început a fost Cuvântul.
Şi Cuvântul fiind Dumnezeul Cel Viu,
a creat cerurile şi pământul.
Era linişte peste pământul gol şi pustiu
şi în tăcere, Dumnezeu se pregătea
să dea lumii viaţă...
Era seară şi doar El ştia
că va fi cândva dimineaţă.

La început era întuneric,
dar era plin de dragostea-I mare,
şi erau linişti ascunse-n adâncuri de suflet,
şi printre gânduri despre suferinţe viitoare,
Duhul plutea deasupra apelor
învăluite în ceaţă...
Era încă seară dar urma
în curând să fie şi dimineaţă.

Apoi,din tăcerile întunecate,
se aud trei cuvinte,
poate şoptite,poate cântate,
poate cu putere rostite:
" Să fie lumină! "
Şi lumina a venit în existenţă:sublimă,
şi magică,şi neînţeles de măreaţă.
Astfel a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă.

Cititorule,dacă rătăceşti în noapte cumva,
şi mori,de orice speranţă departe,
Cel Ce a zis la-nceput:"Să fie lumină!",
azi,tot El te poate salva.
El va zice privindu-ţi oasele moarte:
" Să fie viaţă! "
Căci după fiecare seară,
El aduce şi-o dimineaţă...