Vreau nevastă pricepută

Doi burlaci aveau dispută,
Pe motiv că nu știau
Cum arată o nevastă pricepută.
Unul dintre ei... mai tare...
Îi făcu portretizare.

Iaca dânsul ce a zis,
Apoi eu, mai jos am scris:

„Că-i înaltă, că-i măruntă,
Că-i frumoasa, că-i urâtă,
Vreau sa fie... pricepută!
Pricepută? Dar la ce?
Să facă-n casă orice!

Nu-mi place să fie toantă
Și să se dea importantă.
Vreau să fie politicoasă,
Nici prea slabă, nici prea grasă
Să mute mobila-n casă
Și să dea cu măturoiul
Și-apoi să ducă gunoiul...

Trebuie să mă iubească,
Să știe cum să gătească,
Totul să fie gustos!
Să n- ajung piele și os...

S-am cămășile scrobite
Și hainele potrivite,
În oglindă când privesc,
Pe mine, să mă iubesc!

Eh... să vă spun in continuare,
Cum să fie, când ieșim la o plimbare...

Păi, cu mine tină pasul,
Când o plimb prin tot orașul,
Împreună să-i dăm bice
Căci nu-i trebuie varice.

Trebuie să se țină bine,
Neprivind pe la vitrine,
Să nu-i ardă de prostii
Să vrea prin cofetării...

Trebuie să se călească
De vrea, cu mine... să trăiască!

Vreau să fie antrenată,
Pregătită pentru viață,
Să meargă zilnic la piață,
La serviciu... neapărat!
Ah Doamne, ce minunat,
Că nu-s femeie, ci bărbat!

Vreau nevastă pricepută,
Când greșesc eu, să stea mută!
Eu doresc să-mi fie bine,
Să nu dau vina pe mine...

Deci, atunci, când eu greșesc,
Pe ea o-nvinovățesc...
Căci de la Adam încoace,
Am văzut c-așa se face.”

Și așa cum el visa,
Printre crengi de pom, privea...
Și pe când privea-n înalt,
Călcă-ntr-o groapă din asfalt...
Căzut, zăcea întins pe spate,
Trezit la realitate.

O-ntrebare-i sta in minte,
Când zăcea pe jos, cuminte:
„Oare când o să mă cunoască,
Va putea să mă iubească?”

Celălalt, ce sta-n tăcere,
A oftat si zis: „Ehei...
Mă băgași cam la idei.
Nu cred că gândiși prea bine...
Sigur va fugi de tine!

Ana Mihăiță