O mica parte-n univers, infima bucatica...
Printre copacii'nalti, stravechi si vastele oceane
Si muntii falnici si semeti, impodobiti cu mii de rauri
O mica bucatica...
Intr-o creatie perfecta, cu parfumate flori si dealuri verzi cu iarba-nalta.
Cu scoici fara pereche, pierdute printre pesti superbi
In apele adanci din mare
Era si-o bucatica...

O creatura foarte mica, in vastul univers
Cu constelatii si planete mii, cu galaxii de milioane ani lumina
Traia o creatura...
O creatur-atat de mica si gingasa dar mai maiastra ca orice.

O bucatica mica-n univers, dar pentru mine, un gigant...ea era totul.

Un gandacel firav era.
Iesit buimac din anii de copil, s-a trezit in mana unui om.
O mana mare, aspra si urata.
Sedea acolo bietul gandacel si cand credea ca a gasit caldura,
Omul gigant cu mintea mica, a inceput sa-l stranga.

"-De ce ma strangi in pumnul tau?" striga ghindocul infundat
"Nu sti ca-s mic si ca ma doare?"
Dar strans a fost si fara mila, pan'a ramas nimic de el...

Omul gigant cu mintea mica, trezit parca din vis si din prostie
Deschise pumnul ingrozit si cu o ultima suflare isi spuse-ncet:
"O creatur-atat de mica, sufla domol in palma mea.
Oare ce-a fost in mintea mea de m-am crezut imens, ca nimeni altul de-ntelept?
Am strans acest ghindoc in pumnul meu barbar pan praful s-a ales de el."

"-Nu am murit! sopti firav ghindocul
"-Am fost un mare prost cu mintea mica" striga indurerat gigantul.
"Dar nu iti fie frica, atat cat inca ai suflare, eu, gigantul si semetul,
Voi fi mai mic ca bobul de mustar.
Eu, prostul fara minte voi cere-ntelepciune, dar nu de la oricine
Ci de la Creator.
Voi da orice sa cumpar aur curatit si doftorie pentru ochi,
Pentru-a te tine-n palma mea ca-n puf.

"Firava rasuflare...dupa durere si lunga suferinta,
Intr-un tarziu amar iti spun ca te iubesc.
Si gata sunt sa tai din mine, pentru-a te tine-n viata.
Tu niciodata stransa iar nu vei mai fi
Pentru ca tu, eterna creatura, e drept, esti mica-n univers
Dar TOTUL pentru mine.

"E prea tarziu? intreaba prostul murmurand.
"-Este tarziu! sopti ghindocu-nlacrimat, "dar nu e prea..."