De ne-ntrecut e bucuria de Florii,
Caci Creatorul urca spre cetate,
Smerit pe un asin inaintind
Sa-si viziteze fiintele create.

Dar de romani dorind eliberati
Noroadele L-au vrut ca Imparat,
Cuvinte mari si daruri I-au adus,
Insa Mesia trist a lacrimat.

Plini de mandrie ziduri aratau
Celui ce intai lumea o zidise,
Afland apoi cu toti, cutremurati
Caci necredinta spulber-a lor vise.

Lasati copiii, Domnu-a poruncit,
Cantand sa implineasca profetia,
Lumea sa strige, muntii si Marea,
Laude si osanale lui Mesia.

Smeriti si astazi sa Il laudam
Prin Duhul Sfant spre Cetatea promisa,
Pe Cel ce a venit din Vesnicii
Poarta din Ceruri sa avem deschisa.