Mulţimea Te-aşteaptă, copii şi părinţi,
Covor de verdeaţă ţi-aştern înainte,
Doar asinu-şi grăbeşte paşii cuminţi,
Parc-ar vrea să te scape de cel ce Te vinde.

Şi gloata Te-aclamă, vuind necurmat,
Par glasuri de îngeri, au feţe de sfinţi,
Doar Tu înţelegi că-s căzuţi în păcat
Şi că-n glasul lor sună treizeci de arginţi.

Azi toţi strigă slavă întru cele cereşti,
Tu nu îi opreşti să spună ce-or vrea,
Căci ştii că aceiaşi oameni mult prea lumeşti,
Te vor duce-n batjocuri spre Golgota Ta.

După două milenii serbăm iar Florii,
Te chemăm să ne intri în suflet şi-n case,
Dar suntem tot aceeaşi sălbatici copii,
În suflet cu-arginţii şi păcatul în oase...