Ca un cerb ce-atât doreşte...


Ca un cerb ce-atât doreşte,
Din izvor ca să se-adape,
Al meu suflet iar tânjeşte
După-al Tău izvor de ape.

Ca o rază care-ncearcă
Ziua-n taină ca s-o ţină,
Eu mă ţin de Tine, Doamne,
Căci Tu eşti a mea lumină.

Ca o mamă care plânge,
De durere pentr-un fiu,
Al meu suflet tot tânjeşte,
După Duhul Tău cel viu.

Ca un râu ce tot se zbate
Până la vărsare-n mare,
Al meu suflet tot aleargă
Ca s-asculte-a Ta chemare.

De nu Te-aş avea pe Tine,
Doamne, pe acest pământ,
Eu aş fi numai ţărână
Şi doar praf purtat de vânt.

Glasul Tău ‘L-aud mereu,
Şi-n lumină şi în noapte
Căci duios, pe-aripi de vânt
Eu aud ale Tale şoapte.

Te privesc, dar eşti departe,
Dincolo de bolta plină,
Totuşi, ştiu că-n mine eşti
Căci Tu eşti, Cel ce m-alină.