Sunt vremuri de seceta,
Si poporul are nevoie de mana.
Un din mainile unui plugar,
Ci din mainile celor ce pot fi pusi in spartura…
Nu pe un amvon satisfacandu-si snobismul!

E placut pentru unii sa fuga de lopata,
Cand amvonul le ofera autoritate si faima.
E moale perna spumegantilor in rusine,
In fata victimelor lor,
Cantandu-le defiland, cu o smerenie falsa.

Pietrele de moara
Sunt semnate ca fond de statut doctrinar,
Sigilate si transformate-n virtuti,
De cei ce ar trebui sa si le lege de gat…
Aruncandu-se-n mare.

Ne dor rugaciunile in piept,
Sa ne feresti, Doamne, de chimvale zanganitoare,
De ignorante teologice,
Acoperite cu o frunza de smochin.
Ne doare sforaitul lor, cules din studii inalte, superioare.

Suntem satui de declaratii goale,
Si-al eu-lui multor predicatori,
Infipt in dorul de-a se urca la amvon.
Fereste-ne Doamne de chimvale zanganitoare!

Poporul Tau are nevoie de oameni,
Care si-au acceptat nimicnicia,
Avand in pieptul lor o inima zdrobita…
Ce s-au lasat biruiti de Tine Doamne,
Si-au inteles ca trebuie sa fie slujitorii tuturor.

Nu-i lasa, Tatal nostru, sa transforme amvoanele
In piste de lansare a faimei lor.
Nu-i lasa sa cante la harfa ca Nero
In timp ce Roma ardea.
Fiica poporului Tau are nevoie de lacrimi,
Sa stinga focul pacatului
Si nu de catedre unde sa fie arborate predici bombastice.

Fereste-ne Doamne de arame sunatoare,
Si pune in fruntea poporului Tau,
Oameni cu putere, ce stiu sa se coboare la amvon…
Nu sa se inalte!
Fereste-ne, Doamne, de arame sunatoare!