Pe drumul Viei Dolorosa,
Îmi simt picioarele pe stâncă
Chiar de boldul morţii
Vrea să mă întunece cu câte-o tristă veste.
Eu voi rămâne-acolo
Să calc pe urmele Golgotei.

Şi chiar de rămânea-va doar o rămăşiţă,
Eu şi tu… chiar noi, Mireasa,
Avem un Mire ce alungă săgeţile cohortelor vrăjmaşe
Cu râsul negrelor ursite
Risipindu-le în vrednicia Mării Moarte.

Doar în arenele splendorii cântau ca prăzi
Cununile ce îşi primeau răsplata străzilor de aur
Când sfâşiaţi erau creştinii…
Nu de lei, ci de fiarele Romei...
Fiindcă, chiar şi în palatele lor pătrundeau
Torente de lumină prin rugul trupurilor pline de iubire.

Zadarnic 'cercaseră-mpăraţii blesteme să arunce
În ochii aţintiţi spre cer.
Degeaba duhurile-ntunecate
Cu ţărmuri pline de sirene
În corul lor s-adape-n floră sufletele-alese,
Mireasa… va râmâne-ntreagă, fără pată
Pe drumul Viei Dolorosa,
Ce Mirele a străbătut-o şi El biruind ispita.