Pavel lui Timotei
Autor: Jäger Heinrich  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de chasseure in 11/04/2010
Pavel lui Timotei


Din închisoarea Romei bătrînul Pavel scrie
Cuvintele de viaţă ce-mi sună astăzi mie:
"Fiule ce-n lanţuri pe tine te-am născut
Primind pe Domnul Vieţii greşeală n-ai făcut.

Azi eşti părtaş la slava de Isus pregătită
Pentru aceia care au viaţa chinuită
De lacrimi şi suspine, de grijuri zi de zi,
Ce luptă cu demonii cu sutele de mii.

Aşa şi tu, o frate, nu te lăsa călcat
De-acei duşmani ai crucii care s-au adunat
Să lupte cu puterea primită din cel rău
Ca să te biruiască cu tot avântul tău.

Tu dar de-acum fi tare, nu sta nepăsător
De darul ce-i în tine. Lucrează mai cu spor.
Adânc în al tău suflet e dor de veşnicie
Ce izvoreşte roade de sfântă bucurie.

Acum cînd a mea viaţă se stinge pic cu pic,
Ascultă, drag copile, ce pentru tine zic:
Credinţa ce-ai primit-o să o păstrezi curată
Şi de filozofie păstreaz-o ne-ntinată.

Fii blând şi înţelept cu cei ce-s fraţii tăi
Te pleacă-n rugăciune adânc şi pentru ei.
Să fii un bun exemplu ca nimeni, nici cel rău
Să nu se poată-atinge de scump sufletul tău.

Şi Evanghelia Sfântă ce de la mine-o ai
S-o-mparţi la fiecare s-ajungă toţi în rai.
Iar taina Evangheliei împarte-o înţelept
S-o duci cu sîrguinţă la fiecare drept.

Să o păstreze-n inimi pentru întotdeauna
Ca-n ceasul încercării să biruie furtuna.
Căci greu o să mai vină aici pe-acest pămînt
Cînd diavolul se luptă să-nvingă tot ce-i sfînt.

Copiilor în leagăn se pune-atunci ce-i rău
Să steie-n întuneric, să intre toţi în hău.
Ei de părinţi n-au teamă nici frică de Cel Sfînt,
De rău li-e plină viaţa chiar pînă la mormînt.

Plăcerea lor e mare când stau la chefuială
Nici unul nu se teme de-o aspră răfuială.
Dar Domnul îi îndură, i-aşteaptă şi acum
Să vină azi la viaţă pe luminosul drum.

Dar lor nici nu le pasă că Domnul a murit
Şi pentru a lor fapte le cruce s-a jertfit.
Îi gâdile-adevărul şi-şi dau învăţături
Din tot ce e în lume, numai nu din Scripturi.

Tu dragul meu prieten, copil născut în har
Ce vei primi odată o veşnicie-n dar.
Ia seama dar la tine să fii exemplu-aici
De nu vei fi lumină vei fi pierdut pe veci.

Iată, eu sînt gata să merg spre veşnicii
Mă rog şi pentru tine să fii păzit de-urgii.
Să mă-ntâlnesc cu tine-n cerescul Paradis
Acolo-mi este ţinta precum Isus a zis.

Odată avui parte să fiu răpit şi eu
Să văd ce înconjoară pe Sfântul Dumnezeu.
Sânt lucruri care omul nicicând nu a auzit
In slava cea din ceruri, acolo-am fost răpit.

De cînd aceste lucruri preasfinte am văzut
Ca să mă ţină-n lume nimica n-a putut.
De-acuma mă aşteaptă Cununa Harului
Ce-i dată chiar de Isus, Lumina Cerului.

Şi-atuncea eu cu toţii ce pe Isus slujesc
Cînta-voi veci mărire cu Corul Îngeresc.
Mă bucur mult de harul ce m-i s-a arătat
Şi care azi pe mine de moarte m-a scăpat.

Salută dar pe fraţii care aici rămân
Eu plec spre veşnicie, la Bunul meu Stăpân.
Lupta mea-i sfârşită, acum s-a terminat
Mi-a dat răscumpărare după-nţeleptu-i sfat."

Acum încheie Pavel, e ultima scrisoare
'Nainte ca s-ajungă la minunatul Soare.
Luceafărul de ziuă, doar el mai străluceşte,
"Se-apropie lumina!" la toţi el o vesteşte.

Şi-n închisoarea Romei bătrânul Pavel moare
Mergând de-acum 'nainte, la Cela ce e Soare.
Şi peste veacuri multe răsună-al lui Cuvânt:
"Veniţi din întuneric la Domnul care-i Sfânt!"



AMIN
Imi amintesc ca exista o poezie care incepe la fel, dar nu mai stiam decat primul rand, care l-am preluat in poezia mea. Restul este inspirat din a doua epistola a lui Pavel catre Timotei. Actualizare 09.01.2015 Intre timp am gasit poezia care are acelasi inceput. Este vorba despre poezia "Dima". Are ca tema caderea lui Dima din dragoste pentru lumea aceasta.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2749
  • Export PDF: 6
  • Favorită: 1
Opțiuni