PRIETENUL MEU, PĂMÂNTUL…

- Tu, prieten drag ce ne hrănești,
Cu fructe, apă și povești
Cu adieri în vânt de Mai,
Cu zbor de păsări peste plai -
Pământule, prieten iubit,
De ce pe om te-ai necăjit?
De ce ne cerți cu ploi și frig,
Cu secetă fără câștig
Și prin cutremur tu ne cerți,
Pământule, nu ne mai ierți?
Nu vrei să fi iar bun cu noi?
Nu vezi că plângem în nevoi?

- ”Copile, eu sunt supărat
Pe oamenii ce m-au uitat
Și cu otravă m-au poluat,
Pădurile mi le-au tăiat
Și aerul l-au colorat,
Iar păsările mi-au plecat.
Sunt supărat că m-ați uscat,
Că apele mi le-ați secat
Și florile le-ați sufocat
Cu plastic și ce-ați aruncat.
De-asta sunt înfuriat
Și-mi pare rău că v-am salvat.
Nu de voi am fost eu creat
Ci Dumnezeu Adevărat
Îmi este Tată și-Împărat.
Eu vă sunt casă și sunt hrană
Dar Dumnezeu făr-de-prihană
Va judeca în viitor
Pe omul cel otrăvitor!”