Se–ntind deasupră-mi cerurile toate
Şi-n ele-I Tatăl, mamă mi-e pământul
Şi vreau să fug de ea şi nu se poate
Mă nasc din ea, şi-n ea mi-e şi mormântul.
Se -aprind in gene razele de soare
Şi zborul unui flutur mă îmbie
Dar tălpile mi-s prinse cu zăvoare
Şi lanţuri m-au legat de temelie.
O, lasă, Doamne, trupul să se ducă
Să fiu din nou cu Tine în grădină
Să ies din învelişul meu de nucă
Şi să mă-mbrac în haina de lumină.
Se–ntind deasupră-mi cerurile sfinte,
Mă prind de ele , trupul mi se zbate
O, lasă-mă să mă dezleg, Părinte
Şi-ntoarce-mă la Tine în cetate!...
sanja-adriana
Mi-a placut in mod deosebit aceasta poezie care este atat de profunda.Este deosebit sa stai cu Tatal in vesnicie, fara sa simti povara trupului acesta bolnavicios si slab, credinta e puterea noastra. Domnul sa te ajute ca dincolo de ce ai scris sa simti cu adevarat asta.
Frumos si romantic dar crestinesc si adevarat!
Ce e frumos e placut si oamenilor dar si lui D-zeu...
God bless you!
Chicago.