Vuietul munţilor răsună
Parcă-i un clopot folosit,
El dă s-anunţe o furtună
Un grup de stânci sau prăvălit.

În urma lor răsună marea
Cu vuietul de trădătoare,
Valul se-aruncă dă intrarea
Într-o cetate stătătoare!

Încearcă să distrugă totul
Loveşte valul furios,
Dacă în casă este Domnul
Valul se trage ruşinos;

Căci Dumnezeu este putere
Şi cei ce-s ancoraţi de El,
Chiar de vor sta-n plină vedere
Vor rezista pân’ la apel!

Până vor auzi strigarea
Veniţi la mine cei trudiţi,
Căci Domnul le va da putere
De El vor fi nedespărţiţi!

Iar cei ce şi-au construit case
Pe temelie mişcătoare!
Când vor veni valuri imense,
Şi vânturi ce-s distrugătoare!

Casa le va fi un morman
De nu îl au pe Dumnezeu,
Nu vor ajunge la liman
Nu pot fără de Fiul Său.

Dar cei ce şi-au construit casă
Pe temelia lui Hristos
Lor parcă nici nu le mai pasă
Căci vântul e primejdios!

Hristos e stânca cea de veacuri
Care nu poate fi mişcată,
Cu El poţi fi şi tu de-apururi
În ţara Lui cea minunată!

Zideşte-ţi casa dar pe stâncă
Şi stânca să fie Hristos
Atunci scăpa-vei de osândă
Vântul va fi neputincios!

Nu te va îngrozi nici vântul
Cu vuietul distrugător,
Nici marea care dă semnalul
La val să urce înspre nor!

Nici clopotul ce dă anunţul
Unei furtuni ce va veni,
Căci ai cu tine pe Stăpânul
Cu El totul vei birui!

Nu mai e mult şi încă o dată
Vom auzi sunând trompeta
Atuncea sfinţii deodată
Vor nainta să-şi i-a răsplata.

Atuncea în văzduh pe boltă
Toţi vor vedea pe Dumnezeu
Dar cei cu inima curată
Vor fi pe veci cu Fiul Său.

17.04.2010