Pe dealuri cu Domnul în seri de uitări,
Cu anii departe ca niște năluci,
Cu ape nestinse în ochi de atunci
Și vatra iubirii curgând înspre mări,

Pe dealuri cu Domnul, senin orizont
Cu roua-nvierii pe degete lungi
Și pâinea iubirii pe care o frângi,
Ca-n vânturi corăbii albindu-se-n port.

Pe dealuri cu Domnul, așa e de-acum,
Canina durere în lațul ei stă,
Nu mușcă, nu țipă, la om nu se dă,
Pe dealuri, deasupra de lumea de fum...

Și-o clipă de Christ înviat m-a-nsutit
Mii și mii de arpegii peste dealuri arzând
De o albă clipire întru care pătrund
Ca și văzul de aur într-un ochi neciobit.