A fost o zi când am crezut că viaţa
Va înceta în floarea tinereţii,
Durerea mea îmi spulberase fiinţa
Iar duhul a simţit fiorul morţii,

Lovit în trup şi fără de speranţă
Am alergat la oameni pământeşti,
Să-mi spună cineva că mai am viaţă
Fără să se ascundă pe sub măşti,

Dar în zadar, căci suferinţa grea
Mi-a spulberat gândul de vindecare
Orice speranţă-n mine se-nchidea
Căci nimeni nu-mi aduse alinare!

Bolnav în trup, zăceam în suferinţă
Dar duhul se părea că-i mai bolnav,
Până-ntr-o zi în calea mea o fiinţă,
A apărut cu glasul Lui firav!

Când l-am privit avea o haină albă
Era înalt, avea un glas duios!
Faţa, nu i-am văzut, dar vocea-i caldă
Parcă-mi şopti căci El este Hristos.

Atunci cu duhul meu zdrobit, îndată,
De haina lui cu frică m-am atins.
I-am zis că sunt o fiinţă părăsită!
Şi duhu-n mine se porni în plâns!

El m-a văzut zdrobit şi-n suferinţă
Cu voce-ai blândă un cuvânt mi-a spus,
Mai ţine-o zi de post şi ai credinţă
Căci vei primi la ruga ta răspuns!

N-am înţeles o clipă, taina vieţii,
Şi n-am ştiut de ce-s în suferinţă,
Dar mai târziu în zorii dimineţii
Am înţeles că-i drum spre biruinţă,

De nu trece-am prin focul încercării
Poate eram acum pierdut prin lume,
Dar Dumnezeul sfânt al îndurării
În suferinţă a venit la mine,

El s-a atins apoi de trupul meu
A pus în el puterea s-a cerească,
A scos din mine tot ce-a găsit rău
M-a curăţat de firea pământească!

Atunci am înţeles că suferinţa
E câte odată, leac alinător!
Ea m-a făcut să îmi privesc viaţa
Şi să Îl chem pe Domnu-n ajutor!

În disperare am strigat spre Domnul
Văzând că nu mai e nici o speranţă,
Dar a venit la mine Salvatorul
Şi-am început cu El o nouă viaţă.

M-am proşternut naintea Celui veşnic
Recunoscând c-am fost un păcătos,
Am înţeles că drumul meu vremelnic
Nu poate fi aici fără Hristos!

Trecu-ta douzeci de ani de-atunci
Şi azi îi mulţumesc lui Dumnezeu,
Căci El mă poartă pe câmpii şi lunci
Oriunde merg, mă duc cu Domnul meu

Cu El şi-acum la anii bătrâneţii
Viaţa pare că e mai uşoară
Îl simt mereu în zorii dimineţi
Cum prin Cuvânt la mine se coboară!

Şi mă înviorează pe-a mea cale
Mă umple de puterea Lui cerească
Nu mai sunt omul cel căzut în vale
Sunt fiul cea-nvăţat cum să iubească!

Iubitul meu de treci prin suferinţă
Şi ţi se pare că nu mai sfârşeşte,
Chiamă-L pe Domnul, ce dă biruinţă
Căci şi pe tine Domnul te iubeşte.