IOSIF ȘI FRAȚII SĂI (partea I)

(Iosif, într-o așa-zisa sală de judecată. Se află în mijlocul unei mulțimi care urmează să-l judece: este și Potifar acolo, martorul acuzării, alți străjeri (în picioare) plus judecătorul (care stă așezat turcește). Iosif își începe susținerea nevinovăției, e cu fața la judecător.)

- Mă cheamă Iosif, din Hebron
Și sunt nevinovat, stăpâne,
Mă lasă, deci, ca orice om
Povestea vieții a mi-o spune.

Căci eu de când mă știu pe lume
Nu am călcat vreun jurământ
Sunt tânăr, dar cunosc anume
Cum se trăiește pe pământ.

Cărarea vieții mi-e călcată
De pașii Domnului întâi
Îmi e conștiința curată,
Mă-ncred doar în cuvântul Lui…

(Iosif dă să mai spună ceva dar Potifar fierbe de mânie și vrea să se adreseze judecătorului. Potifar ii vorbește judecătorului.)

- În temniță, degrab-aruncă
Pe omul ăsta mincinos!
Căci mi-a călcat onoarea încă
Pe când îl știam credincios.

Să-și uite numele și neamul,
Acolo să îmbătrânească!
Îl binecuvântai cu rangul
Și-nsărcinare-mpărătească,

L-am pus mai mare peste toate
Averile din casa mea:
Pe vistierie și bucate
Iar el aleasa vrea să-mi ia.

(Judecătorul ii face semn străjerului (dând crezare spuselor lui Potifar), să-l închidă pe Iosif.)

Iosif tăcu și a-nțeles
Că n-are cum se apăra.
El era fiu de neam ales
Iar fapta nu era a sa.

Vedem un colț în temnița unde rămâne închis.

Își puse capul pe o piatră
Și obosit de-atâta ură
Din viața lui nevinovată
Îi apăru o picătură…. În vis

(Frații lui Iosif sunt la câmp cu oile, vedem pajiște și animale multe. Stau cu toții jos și se sfătuiesc în privința lui Iosif.)

(1) “-Ce facem frățioare
Cu Iosif, cum îl pedepsim?
Se crede peste noi mai mare
Și știți cu toți că nu-l iubim

Căci nu e neam de-al nostru, frate
E un străin, un îngâmfat
Visează-ntruna s-aibă parte
De scaunul de împărat.

(În depărtare îl vedem pe Iosif îmbrăcat cu haina pestriță, cărând merinde grele pentru frații săi.
Fratele 2 vorbește ironic și cu multă răutate.)

(2)- Priviți cum mândru se arată
Și cum pășește el agale….
Haina pestriță cum o poartă…
Plecați-vă Măriei Sale!

(Fratele 3 vorbește ironic și cu multă răutate.)

(3) -Să-l omorâm aici, acum
Tata nu va afla vreodată!
“Poate s-a rătăcit pe drum,
L-au sfâșiat lupii, tată
La noi n-a mai ajuns cu apă
Și cu merinde cum l-ai pus.”

(Fratele 4 are ceva mai mult suflet decât frații săi.)

(4) -Mai bine-l aruncăm în groapă,
Ne-om hotărî pân’ la apus.

(Câțiva frați îl apucă pe Iosif de mâini, îl ridică în sus cu intenția de a-l răni.)

-Feriți-vă să vărsați sânge
E un copil, lăsați-l jos!

(Iosif se zbate să scape din mâna lor, se tânguie în zadar. Fratele 5 vorbește ironic și cu multă răutate.)

(5) -Ooo, stăpânul nostru plânge…
N-am mai văzut rege fricos…

(6) Ia să vedem cine-l salvează
…. Visele lui false de noapte…. ?
Sau poate luna-ngenunchează…
Soarele i se-nchină, poate... .
----------------------------------------------------
Și cei pe care îi iubea mult
Cu-atâta ură-l acuzau….
Adânc în suflet l-a durut,
Nu-nțelegea de ce-l urau.

Încă de mic copil știa
Că pentru frații săi iubiți
Putea oricând viața să-și dea…
Iar astăzi sunt așa porniți…

De parcă nu-i mai recunoaște…
Ceva pare ca s-a-ntâmplat…
În gânduri, tainic i se naște
‘Ndoiala: “oare-s vinovat?”

Dară cu ce greșit-am oare? ? ?
Ori poate nu i-am salutat,
O fi prea puțină mâncare,
Sau poate c-am întârziat. . ? ? ?

Întrebare după-ntrebare
Îl amețiră într-atât
Că n-auzi în depărtare
Zarvă și zgomote-n amurg.

(Spre frații lui, aflați undeva lângă groapă, se îndreaptă un grup de comercianți ai vremii. Frații lui Iosif se ridică în picioare și caută să intre în vorbă cu unul dintre ei (cel mai impozant, mai bogat și mai greu de abordat).

(7) N-ai vrea să-ți vând un rob, stăpâne
E foarte tânăr dar muncește
Poți să-i dai doar un colț de pâine
Chiar de-i e greu, nu obosește.

(Vânzătorul de mirodenii nu îi bagă în seamă, își vede mai departe de drum dar aceștia insistă.
Ceilalți frati îl trag pe Iosif din groapă și îl aduc în fața vânzătorului.)

(8) Ia uită-te puțin la el

(Vânzătorul își aruncă ochii la Iosif, îi face semn unei slugi să-l evalueze.)

Zece arginți și poți să-l iei

(Acesta din urmă ii face semn ca e ok. Vânzătorul îi numără 10 arginți)

Ei capătă curaj și negociază….
E înțelept și frumușel
Mai pune zece, dacă vrei

(Vânzătorul de mirodenii iar nu îi bagă în seamă, își vede mai departe de drum dar aceștia insistă).

(9) Și ține minte azi, stăpâne
Când o să vezi că-i inimos
O să îți amintești de mine.

(Vânzătorul se înduplecă greu dar le mai da 10 arginți.
Frații sunt mulțumiți…ca și când au făcut afacerea vieții lor.)

E drept, e bun, e credincios….

(În timp ce îl vedem pe Iosif (filmat din spate) plecând cu vânzătorii, aceștia îl smucesc, îl târăsc, Iosif se împotrivește… povestitorul spune strofa următoare)

Oh, cât de crudă îi fu soarta
Când a rămas printre străini
Și cât de dor i-era de tata……
Sărman copil cu frați haini.

……………………………………
(Revenim la interior de temniță. Iosif se ridică de pe piatra unde ațipise și a visat. E gânditor, trist)

“S-au adunat sute de zile
De când n-am mai trecut prin vale
Să-mi spună tatăl meu: “copile,
Ai ochii mamei tale

Și chiar de bătrânețea vine
Mie nu-mi pasă fiindcă am
Încredere deplină-n tine
Ești demn de fiu lui Avraam.”

Oare cum mai arată tata?
Ce-o face-acum Beniamin?
Deschisă este oare, poarta?
M-așteaptă cineva să vin?

Mi-e-atât de dor de firul ierbii,
De casa și de frații mei,
De oi, de câmp, copacii, cerbii -
Oh, ce n-aș da să zbor la ei”

(Se apropie un coleg de celulă (fost paharnic al lui Faraon) care vorbește singur, îngâimă ceva dar nu se înțelege nimic.)

Chiar lângă el răsună șoapte
Parcă din gura unui. . mut
-Un vis ca cel de astă noapte,
Nicicând eu nu am mai avut.

(Iosif, se întoarce cu fața spre el și din ochi îl întreabă despre ce e vorba.
Paharnicul încă nu își găsește cuvitele. E contrariat dar și supărat că nu înțelege ce e cu acest vis.)

- O clipă, gândul să-mi adun.
Eram chemat la Faraon
Și se-ntâmpla tot eu să pun
În pahar vin marelui domn.

Mulți ani frumoși trăit-am bine
Paharnicul din curte-am fost
Azi, toți s-au depărtat de mine
Și nu mai am pe lume rost.

- În visul tău e bucurie
Căci în curând te vor chema
Și iarăși bine o să fie
În scaunul și slujba ta

Când vei sta iar lângă-mpărat
Să îți amintești și de mine
Spune-i că sunt nevinovat
Și Domnul s-o-ngriji de tine.

- Oare mă cheamă și pe mine?
Un vis ciudat avui și eu:
3 coșuri cu bunătăți pline
Mândru purtam pe capul meu

Iar păsările se-nfruptau
Din bogația de bucate.
Înapoi oare o să-mi iau
Slujba si eu, Iosife, frate? !

- Ei bine, dragul meu, mă tem
Că-n visul tău nu e scăpare
Și că-n trei zile, pe un lemn
Vei atârna-n spânzurătoare.

Trecură zilele ca gândul
Și, precum Iosif prevestise,
Unu-și luă-ntre curteni rândul
Iar celălalt viața și-o stinse.

- Ei bine, dragul meu, mă tem
Că-n visul tău nu e scăpare
Și că-n trei zile, pe un lemn
Vei atârna-n spânzurătoare.

Trecură zilele ca gândul
Și, precum Iosif prevestise,
Unu-și luă-ntre curteni rândul
Iar celălalt viața și-o stinse.