Orbii si egoistii.

de: Bejenar Valentin

Pe drumul care duce spre abis,
Mergeau multimi de oameni...
Toti grabiti!
Mergeau puhoaie iuti la vale,
Ca apele de dupa ploaie.

Unii se-oprira la rascruce,
Si se uitau, cu toti mirati...
Ce drum o fi acesta oare?
Asa de-ngust de drept si luminat?

Cu spini cu piedici bariere,
Ce-o fii cu ele, e ciudat!
E drumul care duce la pierzare,
Spuse unul dintre ei.
Ba nu...

E drumul care duce la viata,
Ce fu trasat, de Dumnezeu prin Fiul Sau!
Sa mergem dar pe el,
Caci el prin stilul sau, e c-am ciudat!

Sa las bagajul? ...
N-o sa pot... !
L-am prins in funii si curele.
Sunt banii mei, averea mea,
S-o las nu pot.

Dar vine vocea, celui mare,
Sa las orgoliul meu si rangul?
A mele nume si renume?
Acestea-s, prea de tot.

Ce bine-ar fi, le spuse unul,
Sa intrebam pe patriarhi,
Pe preoti si pe carturari,
Ce i-am ales ca-ndrumatori spre Rai,
Pentru aceste vremuri grele.

Timp n-avem si de glumit,
Spuse-un tanar c-am grabit.
Sa trimitem dar solie,
Ca sa vina sa ne-nvete,
Caci aici, sunt doar mistere! ...

O... ce zarva si ce vuiet,
Spuse-un vames mai timid,
E infiorator de tot,
Zgomotul, ce-i in norod.

Toata lumea sta cu ochii,
Pe preot si pe plohod,
Care vine sa-i invete,
Pe toti cei, ce l-au poftit.

Si fara sa se grabeasca,
Popa-ncepe-nvatatura
Intreband pe fiecare:
Unde scrie in Scriptura,
Sa nu ai vesmant de aur?

Televizar, ruj de buze,
Carti de dragoste, albume,
Sau medicamente bune,
Ca luleaua si tabacul?

Sau sa porti, fustita scurta,
Bluze mici si decoltate,
Papioane si cravate.
Pocaitii sunt de vina.
Numai ei spun ca-s pacate!

Lor le trebuie cavouri,
Beciuri bine captusite
Nu cumva, sa scape unul,
De jignitele cuvinte.

Ei ne-au suparat pe toti,
Pe parinti, pe credinciosi,
Ei ne-au pus, in rand cu hotul,
Cu curvarul, mincinosul.
Si o coada de poveri...

Cum sa mergem pe-a lor drum,
Plin cu spini, de maracini,
Cu asa urcus de mare,
Cu polei pe sub picioare! ?

Insa drumul nostru-i lat,
Este tare si uscat,
Fara gropi si bariere,
Este drumul minunat,
Si e vrednic de urmat.

Si-au pornit cu toti navala,
Spre mare gura de sarpe,
Ce intr-una, sta deschisa,
Ca sa intre-nea puhoiul,

Cu-al lor vuiet de talaz,
Cu a lor, sete aprinsa,
De pacat si de miziere,
De castig marsav si mita,
De marire si placere.

Ei au auzit de Isus,
Ce a fost crucificat.
Insa n-au luat aminte,
La cerestile cuvinte.

Nu au vrut, sa recunoasca,
Pe Isus ca salvator,
Sa traiasca dupa legea,
Cea fost data Sfintilor.
De Isus, Domnul Domnilor.

Pentru ca aceasta lege,
Nu da voie ca sa ai:
Viclenie si mandrie,
Ura si cartire,

Pizma, rautate,
Lacomie, nedreptate.
Dragul meu cate mai sunt,
Nu am timp, sa ti le spun.
Insa ghidul cu pricina,

Cu pacatul si neghina,
Este Biblia Regina,
Ce va da orice povata,
Pentru a Cerului Mireasa~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~. .
Dar ce vina au aceia,
Ce de Isus n-au aflat?
Nu suntem noi toti de vina,
Ca am lenevit pe pat?

Nu ne pasa si de altul,
Ca-n pacat el va pierii.
Ne gandim la-noastre case,
Si de ele ne-ngrijim.
Nustiu ce vom face? ...

Dumnezeu va cere atuncea,
Sangele, de la noi toti,
Caci n-am vrut, noi ca sa spunem
De venirea lui la toti.

Ci-am lucrat cu partinire...
Am uitat Cuvantul Sau,
Sa nu privim la-nfatisare,
Si sa judecam pe om,
Daca are sau nu are, roade-npom.

Iata o mare intrebare,
Ce rasuna in popor,
Cu-al ei glas de meditare,
Si cu-nscop judecator.

Unde-i vina, acelor oameni,
Ce de Isus n-au aflat?
Si-au pierit in intuneric,
In mocirla si-n pacat,

Iata. Exemplul cel concret:

Unii batrani din vremuri vechi,
Sau adunat pentru a-mi spune,
Noi n-am stiut de Dumnezeu,
De slava si cununa.

N-am stiut de rastignitul,
Ce pe cruce si-a varsat,
Sangele nevinovat.
N-am stiut noi de credinta.
De iubire, de adevar,

De cereasca-mparatie,
Si de marele mister.
N-am stiut noi de blandete,
De vointa, de nadejde-n Dumnezeu.

De marea rascumparare,
Ce-a venit din vesnicie,
Ca sa moara sus pe cruce.
Pentru om ca sa plateasca,
Pretul fericirii! ...

Fratilor iat-adevarul,
El ne ia la socoteala!
De-ale noastre fapte rele.
Ce se fac dupa perdele.

Nu nepasa de vecinul
De colegul si amicul.
De batranii cu perii albi,
De cei ce nu l-au aflat.
Ba din contra ii si mintem,

Si le dam noi peste gura,
Nu cumva sa afle unul,
De-un verset de prin Scriptura.
Numai noi si fiii nostri,

Sau apropiatele rudenii.
Suntem vrednici de Scriptura
Si de-a ei invatatura. !
Insa altul e pentru foc,
Caci el n-a avut noroc.

Asta-i treaba lui, e joc? !
Si nu ne vindem, noi norocul.
Ce sa spunem, ce sa mai vorbim?
De asemenea reprosuri? ...

Ce fiori mi se aprind...
O Isuse Doamne,
Iarta-ne pe fiecare.
Caci a noastra este vina,
Necredinta si rutina.

Te rugam in mila-ti mare,
Ne scoala din nepasare.
Pune iar tu foc in noi,
Dane pace in nevoi.

Bucurii in orice zi.
Prin necaz de vom pasi,
Si tarie ca a Ta,
Sa nu ne schimbe cineva,
Cu alta invatatura.

De va veni ca sa ne-o dea,
Rastalmacita din Scriptura.
Fii cu noi nu ne lasa,
Sa putem a te vedea.

Amin

by 1998